User manual

să contactaţi biroul local, serviciul pentru
eliminarea deşeurilor sau magazinul de la
care l-aţi achiziţionat.
Instrucţiuni de instalare
Informaţii privind siguranţa
Avertizare Vă rugăm citiţi!
Legile, ordonanţele, directivele şi standardele
în vigoare în ţara de utilizare trebuie respec-
tate (reglementările de siguranţă, reciclarea
corespunzătoare în conformitate cu legisla-
ţia, etc.) Instalarea poate fi efectuată numai
de un electrician calificat. Distanţele minime
faţă de alte aparate şi corpuri de mobilier tre-
buie respectate. Protecţia la şoc trebuie
prevăzută la instalare, de exemplu sertarele
pot fi instalate numai cu o podea de protecţie
direct dedesubtul aparatului. Zonele tăiate
ale suprafeţei de lucru trebuie protejate îm-
potriva umezelii cu un produs de etanşare
potrivit. Etanşările trebuie să elimine spaţiile
libere ale aparatului pe suprafaţa de lucru. La
încorporare, protejaţi partea de dedesubt a
aparatului împotriva aburului şi umezelii, de
exemplu de o maşină de spălat vase sau
cuptor. Evitaţi instalarea aparatului lângă uşi
şi sub ferestre. Altfel, vesela fierbinte poate fi
afectată de deschiderea uşilor şi ferestrelor.
Avertizare Risc de leziuni datorită
curentului electric.
Borna de racordare la reţeaua elec-
trică este sub tensiune.
Scoateţi-o de sub tensiune.
•Respectaţi schema de conectare.
•Respectaţi legislaţia privind siguranţa
electrică.
•Asiguraţi protecţia antişoc prin insta-
larea corectă.
Aparatul trebuie conectat la sursa de
alimentare electrică de un electrician
calificat.
Avertizare Risc de leziuni datorită
curentului electric.
Conexiunile slabe sau necores-
punzătoare ale ştecherului şi prizei pot
duce la supraîncălzirea bornei.
Conexiunile de fixare trebuie instalate
corect de un electrician calificat.
•Utilizaţi clemă de reducere a solicitării
cablului.
În cazul unei conexiuni monofazate
sau cu două faze, trebuie utilizat un
cablu de reţea corespunzător tip
H05BB-F Tmax 90°C (sau mai mare).
În cazul în care cablul de alimentare
este deteriorat, trebuie înlocuit cu un
cablu special (tip H05BB-F Tmax
90°C; sau mai mare). Ultimul este dis-
ponibil la service-ul autorizat
Trebuie prevăzut un dispozitiv la instalarea
electrică, pentru a permite deconectarea de
la reţea a aparatului la toţi polii, cu o lăţime
minimă de contact de cel puţin 3 mm. Dis-
pozitivele de izolare potrivite includ întreruperi
de protecţie a liniei, siguranţe (siguranţele cu
înfiletare trebuie înlăturate din suport), dispo-
zitive de protecţie la scurgeri de curent la
pământ şi contactoare.
progress 5