User manual
2. Curăţaţi aparatul cu o cârpă umedă şi
puţin detergent.
3.
La sfârşit ştergeţi aparatul cu o cârpă
curată.
Ce trebuie să faceţi dacă...
Problemă Cauză posibilă şi soluţie
Aparatul nu funcţionează deloc. •Reglaţi nivelul de căldură.
•Examinaţi siguranţa din sistemul electric al locuinţei, din caseta
cu siguranţe. Dacă siguranţele se ard după o vreme, contactaţi
un electrician autorizat.
Indicatorul căldurii reziduale nu
se aprinde.
Zona de gătit nu este fierbinte pentru că este utilizată numai o pe-
rioadă scurtă de timp. Dacă zona de gătit trebuie să fie fierbinte,
contactaţi centrul de service local.
Dacă aţi încercat toate soluţiile de mai sus şi
nu puteţi remedia problema, contactaţi dis-
tribuitorul dvs. sau centrul de service local.
Oferiţi informaţiile de pe plăcuţa cu date teh-
nice, codul format din trei caractere pentru
vitroceramică (se află în colţul suprafeţei de
gătit) şi un mesaj de eroare care urmează.
Dacă aparatul a fost utilizat în mod necores-
punzător, trebuie să plătiţi intervenţia tehni-
cianului de la centrul de service local sau a
distribuitorului, chiar şi în perioada de garan-
ţie. Instrucţiunile cu privire la service clienţi şi
condiţii de garanţie găsiţi în broşura de ga-
ranţie.
Aruncarea la gunoi
Simbolul e pe produs sau de pe ambalaj
indică faptul că produsul nu trebuie aruncat
împreună cu gunoiul menajer. Trebuie predat
la punctul de colectare corespunzător pentru
reciclarea echipamentelor electrice şi
electronice. Asigurându-vă că aţi eliminat în
mod corect produsul, ajutaţi la evitarea
potenţialelor consecinţe negative pentru
mediul înconjurător şi pentru sănătatea
persoanelor, consecinţe care ar putea deriva
din aruncarea necorespunzătoare a acestui
produs. Pentru mai multe informaţii detaliate
despre reciclarea acestui produs, vă rugăm
să contactaţi biroul local, serviciul pentru
eliminarea deşeurilor sau magazinul de la
care l-aţi achiziţionat.
Materialele de ambalare
Materialul de ambalaj este ecologic şi re-
ciclabil. Componentele de plastic sunt
marcate cu abrevierile internaţionale, de
ex. PE, PS etc. Aruncaţi materialele de
ambalare în recipientele adecvate din in-
stalaţiile pentru gunoi comunitare
Avertizare Aparatul trebuie să fie făcut
inutilizabil înainte de a fi aruncat, astfel
încât să nu mai constituie un pericol.
Pentru a face acest lucru, scoateţi şte-
cherul din priză şi tăiaţi cablul electric al
aparatului.
progress 7