Operating Instructions

40
SQT1211
Dumneavoastră în temeiul acestei Licenţe pentru acea Lucrare expiră
de la data introducerii acţiunii al cărei obiect este un litigiu.
4. Redistribuirea. Puteţi reproduce şi distribui copii ale Lucrării sau
ale Lucrărilor derivate din aceasta pe orice mediu, cu sau fără
modificări şi sub formă sursă sau obiect, dacă îndepliniţi
următoarele condiţii:
(a) Trebuie să le oferiţi destinatarilor acestei Lucrări sau ai
Lucrărilor derivate o copie a acestei Licenţe; şi
(b) Trebuie să includeţi în orice fişiere modificate note care să atragă
atenţia asupra faptului că Dumneavoastră aţi modificat fişierele; şi
(c) Trebuie să păstraţi, în forma sursă a oricăror Lucrări derivate
pe care Dumneavoastră le distribuiţi, toate notele privind
drepturile de autor, brevetele, mărcile comerciale şi autorul, din
forma sursă a Lucrării, cu excepţia acelor note care nu aparţin
niciunei părţi din Lucrările derivate; şi
(d) Dacă Lucrarea include un fişier cu text denumit "NOTĂ" care
face parte din distribuţia lucrării, atunci orice Lucrări derivate pe
care Dumneavoastră le distribuiţi trebuie să includă o copie
care să poată fi citită a notelor privind autorul care fac parte din
acel fişier NOTĂ, cu excepţia acelor note care nu aparţin niciunei
părţi din Lucrările derivate, în cel puţin unul din următoarele
locuri: în cadrul unui fişier cu text NOTĂ distribuit ca parte din
Lucrările derivate; în cadrul formei sursă
sau al documentaţiei,
dacă aceasta este furnizată împreună cu Lucrările derivate sau
în cadrul unui mesaj generat de Lucrările derivate dacă şi oriunde
apar în mod normal astfel de note care se adresează terţilor.
Conţinutul fişierului NOTĂ are exclusiv un scop informativ şi nu
modifică această Licenţă. Puteţi să adăugaţi propriile
dumneavoastră note privind autorul în cadrul Lucrărilor derivate
pe care le distribuiţi împreună cu sau sub forma unei anexe la
textul NOTĂ din cadrul Lucrării, cu condiţia ca aceste note
privind autorul să nu fie interpretate ca note ce modifică Licenţa.
Puteţi adăuga propria Dumneavoastră declaraţie privind drepturile de
autor la modificările pe care le-aţi efectuat şi puteţi să prevedeţi termeni
şi condiţii suplimentare sau diferite pentru utilizarea, reproducerea sau
distribuirea modificărilor Dumneavoastr
ă sau pentru orice asemenea
Lucrări derivate ca întreg, dacă utilizarea, reproducerea sau distribuirea
pe care o efectuaţi respectă condiţiile prevăzute de această Licenţă.
5. Trimiterea Contribuţiilor. Cu excepţia cazului în care
Dumneavoastră specificaţi altfel în mod explicit, orice Contribuţie
trimisă de Dumneavoastră intenţionat Licenţiatorului pentru a fi
introdusă în Lucrare face obiectul termenilor şi condiţiilor acestei
Licenţe, fără a fi nevoie de termeni sau condiţii suplimentare. Fără
a duce atingere niciuneia dintre prevederile de mai sus, niciuna
dintre clauzele acestui document nu înlocuieşte sau modifică
termenii niciunui acord de licenţă separat pe care l-aţi fi putut
semna împreună cu Licenţiatorul privind astfel de Contribuţii.
6. Mărcile comerciale. Această Licenţă nu acordă permisiunea de a
utiliza denumirile comerciale, mărcile comerciale, mărcile de service
sau numele de produse ale Licenţiatorului, doar după cum este
necesar pentru utilizarea rezonabilă şi obişnuită pentru descrierea
sursei Lucrării şi reproducerea conţinutului fişierului NOTĂ.
7. Renunţarea la garanţie. Exceptând cazurile în care este acest
lucru este prevăzut de legislaţia aplicabilă sau este agreat în scris,
Licenţiatorul oferă Lucrarea (şi fiecare Colaborator îşi aduce
Contribuţiile) „CA ATARE”, FĂRĂ GARANŢII SAU CONDIŢII DE
NICIUN FEL, exprese sau implicite, inclusiv, dar fără a se limita la
orice garanţii sau condiţii privind TITLUL, NEÎNCĂLCAREA
LEGILOR, VANDABILITATEA sau ADECVAREA PENTRU UN
ANUMIT SCOP. Sunteţi singura persoană responsabil(ă) pentru
stabilirea caracterului adecvat al utilizării sau redistribuirii Lucrării
şi vă asumaţi orice riscuri aferente exercitării de către
Dumneavoastră a permisiunilor prevăzute de această Licenţă.
8. Limitarea răspunderii. Niciun Colaborator nu va putea fi f
ăcut
răspunzător sub nicio formă sau conform niciunei teorii juridice,
indiferent dacă este vorba despre un prejudiciu (inclusiv ca urmare
a neglijenţei), indiferent dacă acest lucru este stipulat în contract
sau în alt mod, exceptând cazurile în care acest lucru este
prevăzut de legislaţia aplicabilă (cum ar fi conduita intenţionată şi
neglijenţa gravă) sau agreat în scris, pentru daunele suferite de
Dumneavoastră, inclusiv daunele directe, indirecte, speciale,
incidentale sau pe cale de consecinţă cu privire la orice caracter
care decurg din această Licenţă sau din utilizarea Lucrării
(inclusiv, dar fără a se limita la daunele suferite ca urmare a
pierderii reputaţiei, întreruperii activităţii, defectării sau funcţionării
necorespunzătoare a computerului sau orice şi toate celelalte
daune sau pierderi comerciale), chiar dacă acest Colaborator a
fost informat asupra posibilităţii unor asemenea daune.
9. Acceptarea garanţiei sau a responsabilităţii suplimentare.
Când redistribuiţi Lucrarea sau Lucrările derivate din aceasta,
puteţi alege să oferiţi şi să solicitaţi o anumită
sumă pentru acceptarea
obligaţiilor privind asistenţa, garanţia, despăgubirile sau alte
obligaţii privind responsabilităţile şi/sau drepturi în conformitate cu
această Licenţă. Totuşi, când acceptaţi aceste obligaţii,
Dumneavoastră puteţi acţiona doar în nume propriu şi pe propria
răspundere, nu în numele niciunui alt Colaborator şi doar dacă
sunteţi de acord să despăgubiţi, să apăraţi şi să exoneraţi pe
fiecare Colaborator de orice responsabilitate angajată de sau
împotriva oricăror pretenţii aduse împotriva acestui Colaborator ca
urmare a acceptării de către dumneavoastră a unei asemenea
garanţii sau responsabilităţi suplimentare.
SFÂRȘITUL TERMENILOR ȘI CONDIȚIILOR
====================================================
====================================================
generat automat de aclocal 1.11.3 Autoconf
Copyright (C) 1996, 1997, 1998, 1999, 2000, 2001, 2002, 2003,
2004, 2005, 2006, 2007, 2008, 2009, 2010, 2011 Free Software
Foundation, Inc.
Acest fişier este un software liber, Free Software Foundation oferă
permisiunea nelimitată pentru copierea şi/sau distribuirea acestuia,
cu sau fără modificări, atât timp cât se păstrează această notă.
Programul este distribuit în speranţa că va fi util, DAR FĂRĂ NICIO
GARANŢIE, în măsura permisă de lege; nici chiar cu garanţia implicită
de VANDABILITATE SAU ADECVARE PENTRU UN ANUMIT SCOP.
====================================================
====================================================
Copyright 2013 jQuery Foundation şi alţi colaboratori
http:jquery.com/
Prin prezentul document se acordă gratuit permisiune oricărei persoane
care obţine o copie a acestui software şi a documentaţiei asociate
(„Software-ul”) să utilizeze software-ul fără restricţii, inclusiv fără limitarea
drepturilor de utilizare, copiere, modificare, fuzionare, publicare,
distribuire, sublicenţiere şi/sau vânzare de copii ale Software-ului şi să
ofere permisiune persoanelor cărora le este furnizat Software-ul, cu
respectarea următoarelor condiţii: Nota de mai sus cu privire la drepturile
de autor şi nota privind permisiunea trebuie incluse în toate copiile sau
secţiunile importante ale Software-ului.
SOFTWARE-UL ESTE FURNIZAT „CA ATARE”, FĂRĂ NICI O
GARANŢIE DE NICI UN FEL, EXPRESĂ SAU IMPLICITĂ, INCLUZÂND,
DAR FĂRĂ A SE LIMITA LA GARANŢII DE VANDABILITATE ŞI/SAU
CARACTERUL POTRIVIT PENTRU UN ANUMIT SCOP ŞI
NEÎNCĂLCARE. AUTORII SAU DEŢINĂTORII DREPTURILOR DE
AUTOR NU VOR FI RĂSPUNZĂTORI PENTRU REVENDICĂRILE,
DAUNELE SAU ALTE PREJUDICII, CONTRACTUALE, DELICTUALE
SAU DE ALTĂ NATURĂ, REZULTATE DIN, DE PE URMA SAU ÎN
LEGĂTURĂ CU SOFTWARE-UL SAU UTILIZAREA SAU ALTE
ÎNTREBUINŢĂRI ALE SOFTWARE-ULUI.
====================================================
====================================================
Interfaţa de configurare LuCi - Lua
Copyright 2008 Steven Barth <steven@midlink.org>