Operating Instructions
32
SQT1211
De exemplu, dacă distribuiţi copii ale unui astfel de program,
indiferent dacă faceţi acest lucru gratuit sau contra cost, trebuie să le
acordaţi destinatarilor copiilor toate drepturile pe care noi vi le-am
acordat. Trebuie să vă asiguraţi că aceste persoane vor primi sau
vor obţine, la rândul lor, codul sursă. Şi trebuie să le prezentaţi aceşti
termeni pentru ca aceştia să îşi cunoască drepturile.
Vă protejăm drepturile în două etape: (1) utilizând drepturile de
autor şi (2) oferindu-vă această licenţă care vă permite, în
conformitate cu legea, să copiaţi, să distribuiţi şi/sau să modificaţi
software-ul.
De asemenea, pentru a proteja autorii şi pentru a ne proteja pe noi,
vrem să ne asigurăm că toată lumea înțelege că nu există nici un fel
de garanț
ie pentru acest software liber. Dacă software-ul este
modificat de altcineva și distribuit mai departe, dorim ca destinatarii
acestuia să știe că software-ul pe care îl deţin nu este original astfel
încât nicio problemă cauzată de alte persoane să nu afecteze
negativ reputația autorilor inițiali.
Orice program liber este în mod constant amenințat de brevetele
software. Dorim să evităm riscul ca persoanele care redistribuie
programe libere să obțină individual licenţe de brevet, transformând
practic programul într-un program cu licenţă. Pentru a preveni acest
lucru, facem clară poziția noastră conform căreia orice brevet trebuie
să fie licenţiat astfel încât să poată fi folosit fie fără restricții de către
oricine, fie deloc.
Termenii şi condiţiile precise privind copierea, distribuirea şi
modificarea sunt menţionate în cele ce urmează.
LICENŢA PUBLICĂ GENERALĂ GNU
TERMENI ŞI CONDIŢII PENTRU COPIERE,
DISTRIBUIRE ŞI MODIFICARE
0. Această Licență se aplică oricărui program sau oricărei lucrări ce
conține o mențiune a deținătorului drepturilor de autor specificând
faptul că poate fi distribuit conform termenilor acestei Licențe Publice
Generale. Termenul „Program” de mai jos se referă la orice asemenea
program sau lucrare, iar ”proiect bazat pe Program” înseamnă fie
programul, fie orice altă lucrare derivată din program în conformitate
cu legea drepturilor de autor: cu alte cuvinte, o lucrare ce conţine
Programul sau o parte din acesta, fie o copie exactă, fie modificat
şi/sau tradus în altă limbă. (În continuare, termenul „modificare” se
referă, fără restricţii, şi la traduceri.) Fiecare beneficiar al licenţei este
denumit „dumneavoastră”.
Activităţile diferite de copiere, distribuire şi modificare nu fac obiectul
acestei Licenţe; acestea nu sunt incluse în domeniul de aplicare al
licenţei. Activitatea de rulare a Programului nu este restricționată, iar
rezultatul programului face obiectul licenței doar în cazul în care
conținutul său constituie o lucrare bazată pe Program (indiferent de
faptul că
a fost obținută prin rularea Programului). În ce măsură
acest lucru este adevărat depinde de funcţiile Programului.
1. Puteţi copia şi distribui copii exacte ale codului sursă al Programului
în forma în care îl primiţi, pe orice medii, cu condiţia să includeţi în
fiecare copie în mod vizibil şi adecvat notele referitoare la drepturile
de autor şi renunţarea la garanţie; să păstraţi intacte toate notele
care se referă la această Licenţă şi la absenţa oricărei garanţii; şi să
le oferiţi destinatarilor Programului o copie a acestei Licenţe
împreună cu Programul.
Puteţi percepe o sumă pentru transferul fizic al unei copii şi puteţi
oferi, dacă doriţi, o garanţie contra cost.
2. Puteţi modifica o copie sau copiile Programului sau orice parte a
acestuia, creând astfel o lucrare bazată pe Program şi pute
ţi copia şi
distribui astfel de modificări sau lucrări conform termenilor prevăzuţi
în Secţiunea 1 de mai sus, dacă îndepliniţi toate condiţiile următoare:
a) Trebuie să includeţi în fişierele modificate note care să atragă
atenţia asupra faptului că dumneavoastră le-ați modificat, precum și
data oricărei modificări.
b) Orice lucrare pe care o distribuiți sau publicați, care, integral sau
parţial, conține sau este derivată din Program sau orice parte a
acestuia, trebuie să fie licenţiată în totalitate, gratuit, către toţi terţii
conform termenilor acestei Licenţe.
c) Dacă programul modificat citește comenzi în mod interactiv când
rulează, trebuie să îl modificați astfel încât, atunci când începe să
ruleze în mod interactiv, să imprime sau să afiș
eze un mesaj
referitor la drepturile de autor precum și o notă corespunzătoare
menţionând absenţa oricărei garanții (sau să menționeze faptul că
dumneavoastră oferiți o garanție) şi faptul că utilizatorii pot
redistribui programul în aceste condiții, explicând utilizatorilor modul
în care poate fi vizualizată copia acestei Licențe. (Excepţie: dacă
Programul este interactiv dar nu afișează în mod normal un
asemenea mesaj, nu este necesar ca lucrarea dumneavoastră
bazată pe Program să afișeze un mesaj.)
Aceste cerinţe se aplică întregii lucrări modificate. Dacă pot fi identificate
secțiuni ale acelei lucrări care nu sunt derivate din Program și pot fi
considerate separate şi independente, atunci această Licență și termenii
săi nu se aplică acelor secțiuni când le distribuiţi ca lucrări separate.
Dar când distribuiți aceleași secțiuni ca parte a unui întreg care este o
lucrare bazată pe Program, distribuirea întregii lucrări trebuie să fie
făcută în conformitate cu termenii acestei Licențe, ale cărei permisiuni
pentru alţi beneficiari ai licenţei se extind asupra întregii lucrări și, astfel,
asupra fiecărei secțiuni în parte, indiferent de autor.
Astfel, scopul acestei secțiuni nu este de a pretinde drepturi sau de
a contesta drepturile dumneavoastră asupra unei lucrări scrise în
întregime de dumneavoastră; în schimb, scopul acestei secţiuni este
de a exercita dreptul de a controla distribuirea lucrărilor derivate sau
colective bazate pe Program.
În plus, simpla agregare a unei alte lucrări care nu este bazată pe
Program cu Programul (sau cu o lucrare bazată pe Program) pe un
mediu de stocare sau distribuţie nu înseamnă că cealaltă lucrare
face obiectul acestei Licențe.
3. Puteți copia și distribui Programul (sau o lucrare bazată pe acesta
conform Secțiunii 2) în format obiect sau executabil conform
termenilor Secțiunilor 1 și 2 de mai sus, cu condiția să îndepliniți una
dintre condițiile de mai jos:
a) Să îl oferiți însoțit de codul sursă corespunzător, complet, care trebuie
să fie distribuit conform termenilor Secțiunilor 1 și 2 de mai sus pe un
mediu utilizat în mod obişnuit pentru transferul de software; sau
b) Să îl oferiți însoțit de o ofertă scrisă, valabilă timp de cel puțin trei
ani, către orice terţ contra unei sume care să nu depășească costul
efectuării distribuției fizice a sursei şi de o copie completă a codului
sursă corespunzător, care să fie distribuită conform termenilor
Secțiunilor 1 și 2 de mai sus, pe un mediu utilizat în mod obişnuit
pentru transferul de software; sau
c) Să îl oferiți însoțit de informația pe care ați primit-o, referitoare la
oferta de a distribui codul sursă corespunzător. (Această alternativă
este permisă numai pentru distribuirea necomercială și doar dacă
ați primit programul în format obiect sau executabil împreună cu
această ofertă în conformitate cu Subsecțiunea b de mai sus.)
Codul sursă pentru o lucrare înseamnă forma preferată sub care se
prezintă lucrarea, care permite modificarea acesteia. În cazul unei
lucrări executabile, un cod sursă complet înseamnă toate codurile
sursă pentru toate modulele pe care lucrarea le conţine şi orice
fişiere de definire a interfeţei asociate, precum şi scripturile utilizate
pentru controlul compilaţiei şi instalarea fişierului executabil. Totuşi,
ca excepţie specială, codul sursă distribuit nu trebuie să includă
informaţiile care sunt distribuite în mod obişnuit (nici sub formă de
cod sursă, nici sub formă binară) cu componentele importante
(compilator, nucleu etc.) ale sistemului de operare pe care rulează
fişierul executabil, cu excepţia cazului în care componenta însăşi
însoţeşte fişierul executabil.
Dacă distribuția fişierului executabil sau a codului obiect este
efectuată oferind permisiunea de copiere dintr-un loc specificat,
atunci oferirea permisiunii de copiere a codului sursă din același loc
este considerată distribuire a codului sursă, chiar dacă terţii nu sunt
obligaţi să copieze codul sursă împreună cu acest cod obiect.
4. Nu puteți copia, modifica, sublicenţia sau distribui Programul cu excepţia
situaţiilor în care acest lucru este prevăzut în Licenţă. Orice încercare de a
copia, modifica, sublicenţia sau distribui Programul este nulă şi anulează
automat drepturile ce vă revin în temeiul acestei Licenţe. Totuşi, nu vor fi
anulate retrase licenţele părţilor care au primit copii sau drepturi de la
dumneavoastră în temeiul acestei Licențe, atât timp cât acestea continuă
să fie în deplină conformitate cu prevederile Licenţei.










