Operating instructions
5
RO
Română
Instrucțiuni de siguranță
Avertisment! Componentele accesibile se pot încălzi atunci când
utilizați Grill (Grătar), Oven (Cuptor), Steam (Aburi),
Panacrunch și Combination (Mixt). Copii cu vârsta mai mică de
8 ani nu trebuie lăsați în apropierea aparatului. Din cauza
temperaturilor generate, copiii trebuie să utilizeze cuptorul numai
cu supravegherea adulților.
Nu trebuie să utilizați un dispozitiv de curățare cu aburi pentru
curățare.
Nu utilizați soluții de curățare dure, abrazive sau bureți de sârmă
pentru a curăța geamul ușii cuptorului, deoarece suprafața
acestuia se poate zgâria, iar geamul se poate sparge.
Suprafețele exterioare ale cuptorului, precum orificiile de aerisire
și ușa cuptorului se vor încălzi în timpul modurilor Grill (Grătar),
Oven (Cuptor), Steam (Aburi), Panacrunch și Combination
(Mixt), de aceea trebuie să aveți grijă când deschideți sau
închideți ușa sau când introduceți sau scoateți mâncarea sau
accesoriul.
Acest aparat nu este conceput pentru a fi operat prin intermediul
unui temporizator extern sau al unui sistem cu telecomandă separat.
Utilizați doar ustensile adecvate pentru cuptoarele cu microunde.
Avertisment! Acest aparat produce aburi fierbinți.
În timpul și după gătitul cu funcția cu aburi, nu deschideți ușa
cuptorului atunci când fața dumneavoastră se află la o distanță
foarte mică de cuptor. Trebuie să acordați atenție la deschiderea
ușii, deoarece aburii pot cauza rănirea.










