Operating instructions

– 32 –
(pagina 32)
4.6 Primirea manuală a unui fax – Funcţia de răspuns automat dezactivată
4.6.1 Activarea modului TEL
Programaţi aparatul fax pentru modul TEL prin apăsarea repetată a butonului [AUTO ANSWER]
până se afişează “TEL MODE” (Modul telefon).
Ledul corespunzător butonului [AUTO ANSWER] este stins.
[***] Vezi figura
Cum să primiţi apeluri telefonice şi faxuri
1. Ridicaţi receptorul pentru a răspunde apelului.
2. Atunci când:
- vi se cere să primiţi un document
- auziţi tonul de fax (un “bip” slab) sau
- nu auziţi nici un sunet
apăsaţi butonul [FAX START].
Se va afişa: “CONNECTING.....”
3. Puneţi receptorul la loc în furcă.
Aparatul va începe primirea faxului.
Dacă nu preluaţi apelul după cel mult 10 sunete, aparatul se va comuta temporar pe
primirea de fax. Astfel cealaltă parte va putea trimite faxul.
Pentru a opri primirea unui fax
Apăsaţi butonul [STOP].
Cum să primiţi faxuri cu un telefon cu extensie
Dacă mai aveţi un telefon conectat la aceeaşi linie (telefon cu extensie), puteţi folosi telefonul cu
extensie pentru a primi faxuri.
1. Atunci când telefonul cu extensie sună, ridicaţi receptorul acestuia.
2. Atunci când:
- vi se cere să primiţi un document
- auziţi tonul de fax (un “bip” slab) sau
- nu auziţi nici un sunet
apăsaţi ferm butoanele [ * ] [#] [9] (codul general de activare a faxului).
Aparatul fax va începe primirea.
3. Aşezaţi receptorul la loc în furcă.
Notă:
Pentru a primi documente pe fax folosind un telefon cu extensie, asiguraţi-vă în prealabil că
funcţia de activare de la distanţă a faxului este pornită (“ON”) (funcţia #41 de la pagina 44).
Parametrul din fabricaţie al acestei funcţii este ON (Activat).
(pagina 33)
4.7 Primirea automată a unui fax – Funcţia de răspuns automat activată (“ON”)
4.7.1 Activarea modului FAX ONLY (Doar fax)
1 Asiguraţi-vă în prealabil că funcţia #77 este programată la “FAX ONLY” (Doar fax) (pagina
44).
2 Apăsaţi de mai multe ori butonul [AUTO ANSWER] (Răspuns automat) pentru a afişa:
“FAX ONLY MODE” (Modul doar fax).
Ledul asociat butonului [AUTO ANSWER] va lumina.