User manual

congelaţi numai alimente de calitate
superioară, proaspete şi bine curăţate;
faceţi porţii mici de alimente, care să se
poată congela rapid şi complet, ca apoi
să puteţi dezgheţa numai cantitatea
necesară;
înfăşuraţi alimentele în folie din aluminiu
sau polietilenă şi verificaţi dacă
pachetele sunt etanşe;
procedaţi cu atenţie pentru ca alimentele
proaspete, necongelate, să nu fie în
contact cu cele deja congelate, evitând
astfel creşterea temperaturii celor din
urmă;
alimentele slabe se pot congela mai bine
şi pe perioade mai lungi decât cele
grase; sarea reduce durata de stocare a
alimentelor congelate;
îngheţatele pe bază de sucuri, dacă sunt
consumate imediat după scoaterea din
congelator, pot produce degerături ale
pielii;
pentru a putea ţine evidenţa perioadei
de conservare se recomandă să notaţi
data congelării pe fiecare pachet.
Recomandări pentru stocarea alimentelor
congelate
Pentru a obţine cele mai bune rezultate de
la acest aparat, procedaţi astfel:
verificaţi dacă alimentele congelate din
comerţ au fost păstrate în mod
corespunzător în magazin;
asiguraţi-vă că alimentele congelate
sunt transferate din magazin în
congelator cât mai repede posibil;
nu deschideţi uşa prea des şi nu o lăsaţi
deschisă mai mult decât este absolut
necesar;
după dezgheţare, alimentele se
deteriorează rapid şi nu mai pot fi
recongelate;
nu depăşiţi perioada de păstrare
indicată de producătorul alimentelor.
Îngrijirea şi curăţarea
AVERTIZARE! Consultaţi
capitolele privind siguranţa.
Avertismente generale
ATENŢIE! Scoateţi ştecherul din
priză înainte de a efectua orice
operaţie de întreţinere
Acest aparat conţine
hidrocarburi în unitatea de
răcire; prin urmare întreţinerea şi
reîncărcarea trebuie efectuate
numai de tehnicieni autorizaţi.
Accesoriile şi celelalte piese ale
aparatului nu sunt adecvate
pentru a fi spălate în maşina de
spălat vase.
Curăţarea interiorului
Înainte de a folosi aparatul pentru prima
oară, spălaţi interiorul şi toate accesoriile
interne cu apă călduţă şi cu săpun neutru
pentru a înlătura mirosul specific de produs
nou, după care uscaţi bine.
ATENŢIE! Nu folosiţi detergenţi
sau prafuri abrazive, deoarece
vor deteriora finisajul.
ROMÂNA 38