User's Guide - Macintosh
Probleme de comunicare printr-o conexiune USB
Dacă echipamentul HP All-in-One şi computerul nu comunică între ele, încercaţi
următoarele:
• Priviţi afişajul echipamentului HP All-in-One. Dacă pe afişaj nu apare nimic şi butonul
Power (Alimentare) nu este aprins, echipamentul HP All-in-One este oprit. Asiguraţi-
vă că aţi conectat corespunzător cablul de alimentare la echipamentul HP All-in-One
şi la o sursă de tensiune. Apăsaţi butonul Power (Alimentare) pentru a porni
echipamentul HP All-in-One.
• Verificaţi cablul USB. Dacă utilizaţi un cablu vechi, este posibil ca acesta să nu
funcţioneze corespunzător. Încercaţi să conectaţi cablul USB la un alt produs pentru
a vedea dacă funcţionează. Dacă întâmpinaţi probleme, poate fi necesară înlocuirea
cablului USB. De asemenea, cablul nu trebuie să depăşească 3 metri lungime.
• Verificaţi conexiunea dintre echipamentul HP All-in-One şi computer. Verificaţi dacă
este fixat ferm cablul USB la port-ul USB din spatele echipamentului HP All-in-One.
Asiguraţi-vă că
celălalt capăt al cablului USB este fixat la port-ul USB al computerului.
După conectarea corespunzătoare a cablului, opriţi şi reporniţi echipamentul
HP All-in-One.
• Utilizaţi programul System Profiler pentru a controla conexiunea USB. Dacă
echipamentul HP All-in-One este afişat în fereastra USB, conexiunea USB dintre
computer şi echipamentul HP All-in-One funcţionează. Dacă aceasta funcţionează,
este posibil să existe o problemă de software. Utilizaţi programul Setup Assistant
(Asistent instalare) livrat împreună cu software-ul HP Photosmart Studio (Studio HP
Photosmart) (numai Mac) pentru a vedea dacă acesta poate să detecteze
echipamentul HP All-in-One. Consultaţi ajutorul furnizat cu sistemul de operare
pentru instrucţiuni despre accesarea programului System Profiler.
• În cazul conectării echipamentului HP All-in-One printr-un hub USB, asiguraţi-vă că
hub-ul este pornit. Dacă hub-ul este pornit, încercaţi să vă conectaţi direct la
computer.
• Verificaţi celelalte imprimante şi scanere. Este posibil să fie necesar să deconectaţi
produsele mai vechi de la computer.
Sfaturi pentru depanare 147










