User Guide - Windows 8.1
Conectarea la Internet (numai în cazul modelelor selectate)
Pentru a vă conecta la o reţea wireless:
NOTĂ: Pentru a configura o reţea locală wireless (WLAN) şi a vă conecta la Internet, aveţi nevoie de un
modem de bandă largă (fie DSL, fie prin cablu) (cumpărat separat), serviciu de Internet de mare viteză
achiziţionat de la un furnizor de servicii Internet şi un ruter wireless (cumpărat separat).
1. În ecranul Start sau de pe desktopul Windows indicaţi colţul afişajului din dreapta-sus sau din dreapta-
jos pentru a dezvălui butoanele.
2. Selectaţi Setări, şi apoi faceţi clic pe pictograma care indică starea reţelei.
3. Selectaţi reţeaua dvs. WLAN din listă.
4. Faceţi clic pe Conectare.
Dacă reţeaua WLAN are configurările de securitate activate, vi se va solicita să tastaţi un cod de
securitate. Tastaţi codul şi apoi faceţi clic pe Înregistrare pentru a finaliza conectarea.
NOTĂ: Dacă nu se afişează nicio reţea WLAN, este posibil să vă aflaţi în afara zonei de acoperire a
ruterului wireless sau a punctului de acces.
NOTĂ: Dacă nu vedeţi reţeaua WLAN la care doriţi să vă conectaţi, de pe desktopul Windows faceţi clic
dreapta pe pictograma care indică starea reţelei şi apoi selectaţi Deschidere centru reţea şi partajare.
Faceţi clic pe Configurare conexiune sau reţea nouă. Se afişează o listă cu opţiuni, care vă permite să
căutaţi manual şi să vă conectaţi la o reţea sau să creaţi o nouă conexiune la reţea.
5. Urmaţi instrucţiunile de pe ecran pentru a finaliza conectarea.
După ce s-a realizat conexiunea, puneţi indicatorul deasupra pictogramei care indică starea reţelei, din zona
de notificare, în partea extremă dreapta a barei de activităţi, pentru a verifica denumirea şi starea conexiunii.
Pentru mai multe informaţii despre tehnologia wireless, consultaţi informaţiile şi link-urile de pe site-urile
Web furnizate în Ajutor şi Asistenţă. Din ecranul Start, tastaţi ajutor şi apoi selectaţi Ajutor şi Asistenţă.
Pentru a vă conecta la o reţea cablată:
1. Introduceţi un cablu (de reţea) RJ-45 cu 8 pini în mufa pentru reţea din computer.
2. Conectaţi celălalt capăt al cablului de reţea în mufa de perete pentru reţea sau în ruter.
NOTĂ: În cazul în care cablul de reţea conţine circuitul de eliminare a zgomotului, care împiedică
interferenţa de la recepţia TV şi radio, orientaţi capătul cu circuit al cablului spre computer.
Dacă aveţi probleme cu conexiunea la Internet, consultaţi Acces la Internet, la pagina 14.
Conectarea la Internet (numai în cazul modelelor selectate) 5