HP Color LaserJet CM6040 / CM6030 MFP Series User's Guide

Administrarea culorilor
Setarea opţiunilor pentru culori pe Automatic (Automat) produce în general cea mai bună calitate
posibilă a imprimării pentru cerinţele cele mai uzuale de imprimare. Oricum, pentru unele documente,
setarea manuală a opţiunilor pentru culori poate îmbunătăţi aspectul documentelor. Exemple de
asemenea documente includ broşuri de marketing care conţin multe imagini, sau documente care sunt
imprimate pe un tip de hârtie care nu este inclus în driverul imprimantei.
Utilizaţi driverul imprimantei pentru a ajusta setările culorilor. Pentru informaţii suplimentare, consultaţi
Setarea opţiunilor pentru culori, la pagina 150 pentru Windows şi Setarea opţiunilor pentru culori,
la pagina 85 pentru Macintosh.
Ajustarea automată sau manuală a culorii
Opţiunea Automatic (Automat) de ajustare a culorilor optimizează tratamentul culorii gri neutru,
semitonurile şi îmbunătăţirile de contur utilizate pentru fiecare element dintr-un document.
NOTĂ: Automat este setarea implicită şi este recomandată pentru imprimarea majorităţii
documentelor color.
Opţiunea Manual de ajustare a culorilor vă permite să ajustaţi tratamentul culorii gri neutru, nuanţele şi
îmbunătăţirile de contur pentru text, elemente grafice şi fotografii.
Opţiunile manuale de culoare
Puteţi ajusta opţiunile de culoare manual pentru Edge Control (Controlul muchiilor), Halftones
(Semitonuri) şi Neutral Grays (Griuri neutre).
Edge Control (Controlul muchiilor)
Setarea Edge Control (Controlul muchiilor) determină modul în care sunt randate muchiile. Controlul
marginilor are trei componente: nuanţarea adaptivă, tehnologia REt (Resolution Enhancement
Technology) şi capturarea. Nuanţarea adaptivă creşte claritatea marginilor. Capturarea reduce efectul
de aliniere incorectă a culorilor, prin suprapunerea uşoară a marginilor obiectelor adiacente. Opţiunea
REt face ca marginile să fie mai estompate.
NOTĂ: Dacă observaţi spaţii albe între obiecte sau dacă observaţi zone care au o uşoară urmă de
cian, magenta sau galben pe margine, alegeţi o setare de control al marginilor care creşte nivelul de
capturare.
Sunt disponibile patru niveluri pentru controlul marginilor:
Maximum (Maxim) este cea mai puternică setare pentru fixare. Setările de nuanţare adaptivă şi
de REt color sunt activate.
Normal este setarea prestabilită pentru fixare. Capturarea se face la un nivel mediu. Setările de
nuanţare adaptivă şi de REt color sunt activate.
Light (Uşor) setează capturarea la un nivel minimal. Setările de nuanţare adaptivă şi de REt color
sunt activate.
Off (Dezactivat) dezactivează opţiunile de capturare, nuanţare adaptivă şi REt color.
154 Capitolul 10 Utilizarea culorilor ROWW