Users Guide

Table Of Contents
producţia de hârtie normală. Cu toate acestea, utilizarea hârtiei reciclate permite o mai bună administrare
generală a resurselor.
Ne preocupăm de utilizarea responsabilă a hârtiei în general, pe baza evaluărilor ciclurilor de viaţă ale
produselor. Pentru a înţelege mai bine impactul imprimantelor asupra mediului, compania a solicitat
efectuarea unui număr de evaluări ale ciclului de viaţă şi a descoperit că hârtia este principalul factor
responsabil pentru emisiile de carbon (până la 80%) cauzate pe întreaga durată de viaţă a unui dispozitiv (de
la proiectare până la sfârşitul vieţii). Acest lucru se datorează proceselor de fabricaţie solicitante de energie,
necesare pentru fabricarea hârtiei.
Astfel, încercăm să sensibilizăm clienţii şi partenerii cu privire la minimizarea impactului hârtiei. Utilizarea
hârtiei reciclate este una din modalităţi. Eliminarea consumului excesiv şi inutil de hârtie este o altă modalitate.
Suntem o companie bine dotată pentru a ajuta clienţii să minimizeze deşeurile provenite din imprimare şi
copiere. În plus, compania încurajează achiziţionarea hârtiei de la furnizori care demonstrează angajamentul
faţă de practicile de protecţie în silvicultură.
Nu susţinem anumiţi furnizori, deş
i păstrăm o listă de produse de conversie pentru aplicaţii speciale. Totuşi,
următoarele recomandări privind selecţia hârtiei vor contribui la reducerea impactului imprimării asupra
mediului:
1 Minimizaţi consumul de hârtie.
2 Fiţi selectivi privitor la originea fibrei de lemn. Achiziţionaţi de la furnizori certificaţi conform Forestry
Stewardship Council (Consiliul de administrare a pădurilor, FSC) sau The Program for the Endorsement
of Forest Certification (Programul pentru susţinerea sistemelor de certificare în domeniul forestier, PEFC).
Aceste certificări garantează faptul că producătorul de hârtie utilizează celuloză de lemn provenită de la
operatori forestieri care utilizează un management şi practici de restaurare responsabile ecologic şi social.
3 Alegeţi hârtia cea mai adecvată nevoilor dvs. de imprimare: hârtie obişnuită, certificată, de 75 sau
80 g/m
2
, hârtie cu greutate mică sau hârtie reciclată.
Exemple de hârtie neacceptată
Rezultatele testelor indică faptul că următoarele tipuri de hârtie prezintă un risc pentru utilizarea în
imprimantele laser:
Hârtia tratată chimic, utilizată pentru efectuarea copiilor fără indigo, cunoscută şi sub denumirea de hârtie
fără carbon
Hârtie pretipărită cu elemente chimice care pot contamina imprimanta
Hârtie preimprimată care poate fi afectată de temperatura din unitatea de fuziune a imprimantei
Hârtia preimprimată, care necesită o înregistrare (locaţia precisă pe pagină) mai mare de ±2,3 mm
(±0,9 in.), precum formularele pentru recunoaşterea optică a caracterelor (OCR). În unele cazuri,
înregistrarea poate fi reglată cu un software în vederea tipăririi corecte pe aceste formulare.
Hârtie cretată (care poate fi ştearsă), hârtie sintetică, hârtie termică
Hârtia cu margini rugoase, cu textură proeminentă ori aspră sau hârtia ondulată
Hârtie reciclată care nu respectă standardul EN12281:2002 (testare europeană)
Hârtie cu greutatea mai mică de 60 g/m
2
(16 lb)
Formulare şi documente cu mai multe părţi
Ghid despre hârtie şi suporturile de tipărire speciale 62