Datasheet

Este conform cu Regulamentul (CE) nr. 1907/2006 (REACH), Anexa II, modificată prin Regulamentul (UE) nr.
2015/830 al Comisiei
HFO Duster and Freeze - ES1624E, ES1054E, ES1026E
SECȚIUNEA 5: Măsuri de combatere a incendiilor
Dacă a izbucnit un incendiu, izolaţi imediat zona, evacuând toate persoanele din
apropiere. Nu trebuie întreprinsă nici o acţiune care implică un pericol personal sau
fără o pregătire corespunzătoare. Se vor muta recipientele din zona de incendiu,
dacă operaţiunea nu implică riscuri. A se pulveriza apă, pentru a se menţine
temperatura scăzută a recipientelor expuse la foc.
Produse cu combustie
periculoasă
Pericole provenind de la
substanţă sau amestec
Printre produşii de descompunere se pot număra şi următoarele materiale:
dioxid de carbon
monoxid de carbon
compuşi halogenaţi
derivaţi halogenaţi de carbonil
În cazul unui incendiu sau prin încălzire va avea loc o creştere a presiunii, iar
recipientul se poate sparge, cu risc ulterior de explozie. Gazele se pot acumula în
zonele joase sau închise sau se pot dispersa pe o distanţă considerabilă, ajungând
până la o sursă de aprindere şi reaprindere, provocând incendii sau explozii.
Recipientele cu aerosoli sub presiune pot fi propulsate cu viteză mare în cazul
aruncării în foc. Scurgerea în canalizare poate crea pericol de incendiu sau explozie.
Pompierii trebuie să poarte echipament de protecţie corespunzător şi aparat de
respiraţie autonom (SCBA) cu mască completă, funcţionând cu presiune pozitivă.
Îmbrăcămintea pentru pompieri (inclusiv căşti, cizme şi mănuşi de protecţie),
conformă cu standardul european EN 469, va furniza un nivel de protecţie de bază
în caz de accidente chimice.
Echipamentul de protecţie
special pentru pompieri
:
:
:
Acest produs nu este inflamabil la temperaturi ambiante şi la presiunea atmosferică.
Cu toate acestea, se poate aprinde prin amestecarea cu aerul sub presiune şi
expunerea la surse puternice de aprindere.
Informaţii suplimentare
:
5.3 Recomandări destinate pompierilor
Acţiuni speciale de
protecţie pentru pompieri
:
6.2 Precauții pentru mediul
înconjurător
Evitaţi dispersarea materialului scurs precum şi infiltrarea şi contactul cu solul,
cursurile de apă, colectoarele şi canalizările. A se anunţa autorităţile competente în
cazul în care produsul a poluat mediul înconjurător (canalizarea, cursurile de apă,
solul sau aerul).
A se opri scurgerea dacă operaţiunea nu prezintă risc. Mutaţi recipientele din zona
cu lichid vărsat. A se utiliza unelte care nu produc scântei şi echipamente antiex.
Diluaţi cu apă şi spălaţi dacă este solubil cu apă. Alternativ, sau dacă este insolubil
cu apa, absorbiţi un material uscat inert şi puneţi într-un container pentru deşeuri
adecvat. A se elimina prin intermediul unui antreprenor cu licenţă în domeniul
eliminării deşeurilor.
Împrăştiere uşoară
:
6.3 Metode și material pentru izolarea incendiilor și pentru curățenie
SECȚIUNEA 6: Măsuri de luat în caz de dispersie accidentală
6.1 Precauții personale, echipament de protecție și proceduri de urgență
Pentru personalul care nu
este implicat în situații de
urgență
:
Pentru personalul care
intervine în situații de
urgență
:
Nu trebuie întreprinsă nici o acţiune care implică un pericol personal sau fără o
pregătire corespunzătoare. Evacuaţi zonele înconjurătoare. Nu permiteţi accesul
persoanelor neautorizate şi a celor fără echipament de protecţie. În cazul
dezintegării aerosolilor, se va proceda cu atenţie, datorită depresurizării rapide a
conţinutului şi a carburantului. În cazul deteriorării unui număr ridicat de recipiente,
se va acţiona ca în cazul scurgerilor masive, conform instrucţiunilor din secţiunea
privind curăţarea. Nu atingeţi şi nu păşiţi prin materialul împrăştiat. A se închide
toate sursele de aprindere. Sunt interzise fumatul, folosirea torţelor de semnalizare
şi a flăcărilor în zona critică. A se evita inhalarea vaporilor sau a aburilor. A se
asigura o ventilaţie adecvată. În cazul în care ventilaţia nu este corespunzătoare,
purtaţi aparat respirator adecvat. Purtaţi echipament de protecţie personală adecvat.
Dacă este necesară îmbrăcăminte specială pentru abordarea deversatului, aveţi în
vedere orice informaţie de la Secţiunea 8 privind materialele adecvate şi inadecvate.
Consultaţi şi informaţiile de la paragraful „Pentru personalul care nu se ocupă cu
intervenţii de urgenţă”.
:
Data emiterii/Data revizuirii
5/15/2017
Data punerii anterioare în
circulaţie
Nu există validări anterioare
Versiune
1
5/14