Software User's Guide

Table Of Contents
Scanarea
50
2
Pre-scanarea şi decuparea unei porţiuni folosind sticla scanerului
Butonul Preview (Examinare) este folosit pentru a examina o imagine în scopul decupării oricăror porţiuni
nedorite. Dacă sunteţi mulţumit de rezultatul obţinut, faceţi clic pe butonul Scan (Scanare) din caseta de
dialog Scan (Scanare) pentru a scana imaginea.
a Parcurgeţi paşii de la a până la e din Scanarea unui document în calculator la pagina 48.
b Puneţi documentul cu faţa în jos pe sticla scanerului.
c Selectaţi Flatbed (Suport) din lista verticală Source (Sursă). Dacă este necesar, reglaţi setările
următoare în caseta de dialog Scanner (Scaner).
d Faceţi clic pe Preview (Examinare).
Întreaga imagine este scanată în calculator şi apare în zona de scanare.
e Ţineţi apăsat butonul din stânga al mausului şi trageţi mausul peste porţiunea pe care doriţi să o scanaţi.
f Faceţi clic pe Scan (Scanare) din caseta de dialog Scan (Scanare).
Aparatul începe să scaneze documentul.
În acest moment, numai zona selectată din document apare în fereastra aplicaţiei dumneavoastră.